Reacții după ce SCM Rm. Vâlcea a câștigat Cupa României și Supercupa: „Acum avem toate titlurile la Vâlcea!”

Redactor:
Adrian Mujea
Redactor:
Marius Hutu
Reacții după ce SCM Rm. Vâlcea a câștigat Cupa României și Supercupa: „Acum avem toate titlurile la Vâlcea!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

SCM Rm. Vâlcea a luat un start lansat în noul sezon, după ce a câștigat Cupa României și Supercupa României, în urma unei finale cu CSM București (scor 22-19). Extrema dreaptă Marta Lopez, desemnată MVP-ul turneului Final Four de la București, a evidențiat faptul că echipa din Vâlcea deține acum toate trofeele din handbalul feminin românesc, ultimul titlu acordat în Liga Florilor, plus cele două câștigate cu această ocazie!

SCM Rm. Vâlcea a făcut un joc solid în finala Cupei României: „Am făcut o primă parte excepțională. Atât în atac, cât și în apărare am fost foarte concentrate, am știu clar ce am avut de făcut”

SCM Rm. Vâlcea și-a învins marea rivală în primul mare derby al sezonului, după un meci pe care l-a condus de la început și până la sfârșit. Florentin Pera a avut mai multe jucătoare care s-au evidențiat, una dintre acestea, Marta Lopez, fiind desemnată și MVP-ul turneului disputat în Sala „Polivalentă”.

Sunt foarte fericită, pentru că este pentru prima dată când primesc un premiu atât de important. Am făcut o primă parte excepțională. Atât în atac, cât și în apărare am fost foarte concentrate, am știu clar ce am avut de făcut. Chiar dacă în partea secundă am avut momente ceva mai dificile, am reușit să ne menținem calmul și să rămânem concentrate, să putem duce la bun sfârșit meciul”, a declarat Marta Lopez. Extrema dreaptă a avut, de asemenea, încă un motiv de satisfacție: „Sunt foarte fericită pentru că acum avem toate titlurile la Vâlcea. Sunt foarte mândră de munca întregii echipe”.

Îmi plac meciurile cu CSM București, sunt partide foarte intense, de un înalt nivel. Pentru noi este o motivație să dăm sută la sută”, Marta Lopez

Antrenorul Florentin Pera și-a trecut în palmares primul trofeu în Cupa României, după ce a pierdut trei finale, una cu HCM Roman și două cu SCM Rm. Vâlcea, toate în fața echipei CSM București. „Mi-am dorit enorm de mult să câștig Cupa României, îmi lipsea din palmares. Este o performanță uriașă pentru mine. Dar fetele sunt principalele artizane ale acestei victorii, au respectat tot ce am pregătit. Au dat dovadă încă o dată de unitate de grup, am fost ca o familie, ne-am bucurat de fiecare gol, am luptat pentru fiecare minge încă din prima repriză. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi minunată”, ne-a declarat antrenorul echipei vâlcene

„Ne-am creat un avantaj liniștitor după prima repriză, cred că am făcut una dintre cele mai bune reprize ale noastre în meciurile cu CSM București. Într-adevăr, în repriza a doua au apărut anumite lucruri pe care nu vreau să le discut”, Florentin Pera

Antrenorul a remarcat pierderea pivotului norvegian Aardahl în minutul 40, descalificată după trei eliminări, care a dereglat pe moment puțin ritmul echipei: „Cred că s-a simțit pierderea lui Aardahl în faza de apărare. A fost o piedere importantă, este o jucătoare care ne-a ajutat mult în prima repriză. Am încercat să găsesc soluții, sigur că CSM București s-a ținut scai și nu a cedat, asta nu a făcut decât să țină meciul echilibrat până în final. Una peste alta, am fost echipa mai bună, am condus din primul minut și până la final. Atunci când câștigi și după un joc pe terenul echipei CSM București este o performanță. Totodată, prin acest joc am confirmat ultimele două sezoane foarte bune, am arătat că toate aceste rezultate nu au fost întâmplătoare. Dimpotrivă, au fost realizate prin muncă, pe disciplină, forța grupului a fost determinantă”.

„Începem anul cum nu se putea mai bine. Ne bucurăm de această performanță, de cele două trofee obținute, dar de mâine trebuie să revenim cu picioarele pe pământ, să ne pregătim la fel de bine, la fel de serios, să dăm dovadă de modestie.  Încercăm să creștem de la meci la meci, să pregătim Liga Campionilor cât mai bine”, Florentin Pera

Atât SCM Rm. Vâlcea, cât și CSM București vor intra de la sfârșitul săptămânii viitoare în focul Ligii Campionilor.

Foto: ImagePlus

 

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×